Prima editie a concursului de turism sportiv

                                                "Trofeul Munţilor"

In perioada 4-6 iulie 2014, Asociatia de Turism Gaska Bucuresti a organizat prima editie a concursului de turism sportiv TROFEUL MUNTILOR. Evenimentul a avut loc in Muntii Bucegi, in zona Padina. A fost totodata si prima etapa a calendarului competitional Stafeta Muntilor 2014.

Promovat în mod corespunzator, TROFEUL MUNȚILOR era pe buzele și în gândul multor montaniarzi, iar norocoșii au reușit să fie prezenți la Padina, unde organizatorii i-au primit cu caldura. În imensitatea platoului, corturile se iveau ca ciupercile după ploaie, la propriu. Chiar daca era inceputul lunii iulie, vremea s-a aratat capricioasa, cel putin in prima zi.

Vineri este ziua revederii, ziua prieteniei în care ambițiile sportive sunt încă înăbușite de spiritul prieteniei. După ședința tehnică, campionatul a fost deschis printr-un program cultural organizat de GASKA, moment apreciat de asistență.

Sâmbătă emoțiile au apărut de dimineata, în zona testelor teoretice, iar după fotografierea echipelor, acestea au pornit în concurs pe un traseu spectaculos – Canionul Horoabelor -, calificat de mulți concurenți drept ”cel mai frumos/ spectaculos traseu organizat până acum în Ștafetă”. Si copiii s-au bucurat de priveliste, pe un traseu mai scurt si mai putin solicitant insa.

Probele de escalada si orientare s-au desfasurat conform planului, pe trasee de dificultate medie.

În speranța că acesta a fost începutul unei povești frumoase, numite Trofeul Munților, ne pregatim de editia a II-a si speram ca numarul echipelor de la start sa depaseasca 50!

Sponsor Principal

Kaufland


Sponsori Secundari

Green Global Future Fast&Easy Production Clinica implat par
KennoMedia Grafica Online


Parteneri


Parteneri Media